Educația digitală pentru o economie digitală
Pentru a profita de transformarea digitală a economiei și a statului, ne este necesară și o educație orientată spre noua lume digitală.
Am detaliat într-un articol precedent viziunea Partidului Volt România despre digitalizarea statului. Acum vreau să vorbesc un pic mai mult despre educația digitală, o componentă absolut esențială în construirea unui stat și a unei economii cu adevărat digitale.
În primul rând, la ce mă refer prin educație digitală? E vorba aici despre deprinderea acelor abilități digitale care ne permit să fim productivi într-o lume din ce în ce mai digitală. Pornind de la abilități de bază, precum:
Căutarea de informații folosind motoarele de căutare și noile chatbot-uri;
Cum să filtrăm și să interpretăm informația găsită pe internet (în special cea produsă de inteligența artificială, care poate arăta foarte convingătoare, dar să conțină erori majore);
Folosirea opțiunilor de stocare de informații în cloud;
Folosirea editoarelor de text, fișe de calcul, etc, din cloud;
Folosirea portalului unic guvernamental pentru plata taxelor, obținerea de documente, deschiderea unei afaceri, etc.
Și apoi trecând la abilități mai avansate, specializate, necesare în noile slujbe digitale. Aici nu este vorba doar de programatori. Din ce în ce mai multe slujbe folosesc unelte digitale.
De exemplu, agricultorul viitorului, în loc să conducă un utilaj agricol, va supraveghea o flotă de echipamente robotice care acționează sincronizat și precis exact acolo unde e nevoie. Agricultorul va putea de asemenea să monitorizeze sănătatea culturilor sale prin instrumente digitale. Aplicații integrate cu inteligență artificială vor putea combina date meteorologice, date din teren, și bune practici colectate la nivel mondial pentru a recomanda cele mai potrivite acțiuni care să maximizeze producția agricolă.
Dacă nu creăm muncitori cu abilități digitale, vom rămâne în urmă ca productivitate față de alte economii avansate. Vom pierde și oportunități de investiții - companiile vor căuta țări unde găsesc forță de muncă deja calificată, sau ușor de antrenat pe nevoile lor specifice. Acestea ar fi slujbe bine plătite, pentru că oamenii calificați sunt greu de găsit.
Continuând exemplul agricol de mai sus, în loc să avem ferme puternic tehnologizate, am rămâne tot la tehnica prezentă, și deci vom produce mai puțin, sau mai scump, decât alte țări. Fermierii vor avea din ce în ce mai puțini bani, inclusiv pentru investiții, și de aici putem intra într-un cerc vicios în care rămânem blocați în afaceri cu productivitate scăzută.
Am putea în schimb porni un ciclu virtuos, în care investiții străine crează condiții de viață mai bune. Apoi oamenii nu mai simt nevoia să plece în străinătate pentru a-și valorifica educația, și avem o piață a muncii mai atractivă pentru firme în căutare de expansiune, etc. Important este să ținem pasul cu tehnologia și industriile viitorului.
Pe scurt, avem doar de câștigat dintr-o educație cât mai performantă. De exemplu, un studiu al Deloitte din 2021 concluzionează că fiecare leu investit într-un ciclu complet de educație (adică inclusiv studii universitare) va genera 8 lei venit la bugetul de stat. Un alt studiu din Statele Unite concluzionează că fiecare dolar investit în educația până la terminarea liceului va genera 7 dolari la PIB, și 1.66 dolari în taxe (asta pentru o economie deja avansată, care atrage ușor forță de muncă calificată).
Pentru copiii noștri, o educație digitală ar fi destul de ușor de efectuat, cel puțin atât timp cât investim serios în educație (unde ne sunt cei 6% din PIB promiși?). Cu profesori bine plătiți, cu o structură educațională depolitizată, și cu suficiente mijloace tehnice, putem avea un sistem educațional care să ne propulseze copiii în economia viitorului. Avem și mult ajutor de la Uniunea Europeană, dacă am ști să-l accesăm repede și eficient.
Nu vreau să lăsăm pe nimeni în urmă, însă. Pe lângă educația copiilor, vreau să oferim oportunități și adulților de a profita de noua economie digitală. Digitalizarea va elimina anumite posturi care implică muncă de birou - dar în același timp va deschide și multe alte oportunități. Trebuie însă sprijiniți cei care nu au încă abilitățile să profite de ele.
În acest scop, îmi doresc un program național de reconversie profesională, care să permită tuturor cetățenilor care doresc să deprindă abilități digitale valoroase în câmpul muncii. Acest program va fi elaborat în colaborare cu mediul privat, pentru a garanta că educația oferită este relevantă pentru nevoile curente ale firmelor, și că certificatul emis de program va oferi o șansă reală la o slujbă bună.
Programul va fi oferit gratuit tuturor adulților fără educație universitară, precum și celor care au completat un program de licență cu peste 5 ani în urmă. Vreau să încurajăm o participare cât mai largă, mai ales a acelor persoane care nu și-ar permit un astfel de curs.
Programul va fi gândit pentru a deprinde o meserie, și astfel va include și un program de internship (stagiu de pregătire). Astfel, cursantul nu va avea parte doar de teorie, ci și de experiență practică în meseria aleasă, astfel încât să aibă o rampă directă spre angajare.
Pentru a încuraja firmele să participe în acest program, guvernul va oferi beneficii fiscale pentru stagiarii angajați, și pentru angajații care vor fi detașați să țină cursuri de instruire.
Investiția în acest program va fi recuperată de buget, în timp, prin creșterea venitului din taxe de la oameni care au slujbe mai bine plătite. Și, în plus, acești oameni vor avea și mai mulți bani de cheltuit în economie, ajutând și pe acest front la creșterea economică. Investițiile de viitor trebuie să fie nu doar în infrastructură, ci și în oameni!